Vorbesc greu

by Daniela on 27 ianuarie, 2011

Invatam sa vorbim la varste foarte mici, nu ne mai aducem aminte primele silabe rostite, nici primele cuvinte, nici prima propozitie. Stim doar din spusele familiei care au fost acele cuvine, cum aratam atunci, ce au simtit ei cand noi incercam sa spunem ceva, uneori radeau de cuvintele pocite pe care noi, copii mici, le stalceam, le rasuceam in munca noastra de a comunica, de a exprima ceva.

Acum vorbim, scriem si citim automat, o facem cu usurinta dar si cu stangacie. De fiecare data cand o alta persoana e atenta la noi in momentul in care vorbim, sau facem ceva, incepem sa ne fastacim, sa ne emotionam, sa-i cautam privirea ca sa ii aflam parerea, despre noi, despre ce spunem sau despre ce facem in acel moment, cautam sa descoperim in celalalt pozitia noastra, cautam sa vedem cum ne vede el pentru a ne vedea si noi prin ochii celuilalt.

Pentru oameni, a vorbi, e ceva simplu, banal. Ce face vorbirea dificila?

Vi s-a intamplat sa simtiti cum va inrositi in timp ce vorbiti in fata colegilor, intr-o sedinta? Ati trait un gol in stomac in clipa in care ati constatat cum se uita ceilalti la dumneavoastra? V-ati surprins lasand privirea in jos in timpul unei conversatii? Au fost situatii in care ati preferat sa nu spuneti nimic deoarece erati prea emotionati? S-a intamplat sa va balbaiti din graba? Sa spuneti cuvinte sau propozitii care sa va sune ciudat, incalcit?

Motivele pot fi diverse, ceea ce conteaza este insa ce anume decidem sa facem: sa ne pastram retragrea din fata celorlalti deoarece suntem timizi, sa evitam relatiile spunand ca avem in jur doar oameni care nu ne plac, sa cautam sa fim apreciati pentru munca noastra pentru ca avem convingerea ca suntem dezaprobati permanent cand vrem sa comunicam ceva, sa cautam sa ne dezvoltam abilitati de comunicare, sa incercam sa ne cunoastem mai bine propriile emotii si sa invatam managementul lor.

Fiecare alege modul in care comunica, fiecare poate schimba daca vrea modul in care comunica, fiecare se poate bucura de roadele straduintelor sale in a comunica.

Tu ce faci concret pentru a comunica deschis ceea ce doresti in momentele in care simti jena, timiditate?

Leave a Comment

Previous post:

Next post: