Eu cred ca tu gresesti

by Daniela on 25 iulie, 2011

Oare cui nu i s-a intamplat sa auda sau sa spuna : “eu cred ca tu gresesti”, uneori continuat cu “si eu am dreptate”, probabil ……tuturor. Ne uitam de multe ori la celalalt ca la un rival, in mod uluitor rival este chiar cel pe care l-am ales sa ne fie “jumatatea”, sa ne fie partener pana la “adanci batraneti”. Cum de se intampla asta? Cum de ni se intampla asta?

Raspunsul poate fi foarte complicat si foarte simplu in acelasi timp. Fiecare din noi si-a creat un mod unic in care aude, vede, simte lumea si viata. Fiecare are o serie de principii de viata. Fiecare are niste nevoi si niste asteptari. Dar Doamne cat de diferite sunt fata de ale celorlalti! ………..Si asa incepe zbaterea pentru demonstrarea lor, pentru sustinerea lor, pentru indeplinirea lor. O facem in fiecare clipa. Si pentru asta ne construim o serie de instrumente care sa ne ajute in aceasta indatorire pe care simtitm ca o avem fata de noi insine.

Cand insa incepem sa ne construim instrumentele, nu bagam uneori de seama si faptul ca aceste instrumente, ca oricare altele, mai au nevoie de rafinare, ingrijire, verificare, recalibrare. Constructia lor incepe in copilarie, se continua in timp si se amplifica, insa pe o baza…..care acum, adulti fiind,  nu ne mai este utila.  Aici cred ca ar ajuta un exemplu: daca in copilaria mea am vazut ca e mai bine pentru mine sa nu cer ce-mi doresc,  deoarece sunt in jurul meu oameni care imi vor da pana la urma ce vreau, este posibil ca in viata mea de adult sa folosesc acest lucru si pot face asta, in functie de multi alti factori in diverse forme, de ex pot sa nu cer sotului ceva dar sa astept ca el sa imi satisfaca nevoile nespuse, sau pot sa nu imi spun parerea la job si sa presupun ca din atitudinea mea ceilalti isi vor da seama de opinia mea, sau pot sa cred ca este injositor sa imi spun parerea, sau pot sa cred ca doar oamenii puternici sunt cei care tac, sau …..pot fi milioane de variante …..

Cand insa ca adult constat ca nu imi e bine, ce fac?  La fel sunt multe posibilitati: sa plang – pentru ca nu ma intelege nimeni, sa ma enervez- pentru ca nu sunt intrebata, sa fac gastrita- pentru ca nu mi se aduce de mancare, sa imi fac cunostinte printre cei revoltati – care exprima ceea ce eu nu pot spune, sa acuz incapacitatile altora, sa barfesc ca sa ma racoresc……etc

Singurul lucru util mie ar fi sa imi descopra “regula” sau “regulile”care nu imi mai sunt folositoare pentru ca ma fac sa sufar si chiar pe ea, pe ele sa o/ le schimb.

Sigur pot sa o schimb pentru ca ea este creatia mea, este in mintea mea, este doar a mea, pentru ca doar eu mi-am construit-o.

Asta insa cere atentie la sine, nevoia de mai bine, rabdarea in a experimenta si alte instrumente, imi cere timp, imi cere efort, curiozitate, interes pentru mine. Putem proba intr-un magazin 10 bluze, privi 10 marci de motoare, ore in sir, oare putem sa ne acordam timp si pentru a reproba,  retesta, revalida propriile creatii? Oare nu fiind constienti de noi insine suntem mai aproape de a ne implini visele, de a ne atinge dorintele, de a ne bucura de singura viata pe care o avem pe acest pamant?

Leave a Comment

Previous post: